Informații Generale
Conferința GalATI 2026 va fi creditată cu puncte de Educație Medicală Continuă (EMC) pentru medici și asistenții medicali.
COMUNICARE
Limba oficială a tuturor manifestărilor din cadrul GalATI 2026 este limba română. Website-ul evenimentului, gal-ati.ro, reprezintă forma de comunicare oficială cu participanții la manifestare, iar conținutul acestuia este ȋn permanentă actualizare.
FORMAT ŞI LOCAŢIE EVENIMENT
Manifestările din cadrul GalATI 2026 se vor desfășura în perioada 15 – 17 Octombrie 2026 cu prezență fizică la Galați, dar și cu transmisia ONLINE a lucrărilor. Platforma folosită pentru transmiterea ONLINE va fi ZOOM, iar datele de conectare vor fi transmise cu câteva zile înainte de startul manifestării. Locurile cu participare fizică sunt limitate, iar ocuparea acestora pe parcursul evenimentului se face pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Nicio rezervare a locurilor cu participare fizică nu este posibilă.
Este, de asemenea, posibil ca anumite secţiuni de program să fie doar cu prezență fizică, altele doar cu participare online. Nu toate secţiunile de program sunt dedicate tuturor categoriilor profesionale invitate la eveniment. Participanţii sunt invitaţi să urmărească programul știinţific final afișat pe acest website de către organizatori și să-și personalizeze experienţa la GalATI 2026.
WORKSHOP-URI ÎN CADRUL GalATI 2026
Conferința GalATI 2026 este manifestarea ştiințifică principală. Înregistrarea şi accesul la workshop-urile din cadrul GalATI 2026 se realizează doar cu ȋnregistrarea prealabilă sau simultană la Conferința GalATI 2026. Orice ȋnregistrare la unul dintre workshop-uri care nu are ca ȋnregistrare prealabilă sau simultană ȋnregistrarea la Conferința GalATI 2026 va fi invalidată, fără obligativitatea organizatorilor de returnare a taxelor achitate.
Workshop-urile se desfăşoară doar cu participare fizică, NU şi cu participare online.
PARTICIPAREA LA EVENIMENT ȘI CREDITAREA PROFESIONALĂ EMC
Participarea la GalATI 2026 în formatul decis de Organizatori este o condiție pentru obținerea certificatului de participare/absolvire. Certificatele de participare/absolvire sunt purtătoare de credite profesionale dacă participanții îndeplinesc condițiile din regulamentul evenimentului.
Conferința şi workshop-urile din cadrul GalATI 2026 vor fi creditate EMC cu puncte de Educație Medicală Continuă (EMC) pentru medici și asistenții medicali.
Participanții care nu se califică pentru obținerea certificatelor cu credite EMC, dar ȋndeplinesc condiția de prezență, vor putea obține, la cerere, certificate de participare fără credite EMC.
Psihologii, fizioterapeuții, biologii și nutriționiștii vor primi certificate de participare ce vor necesita echivalarea individuală la organizațiile profesionale de profil. Creditarea EMC pentru asistenţii medicali se realizează doar pentru participarea ONSITE a acestora.
TERMENE IMPORTANTE
- 31 mai 2026 – STOP înregistrare timpurie
-
1 iulie-15 septembrie 2026 – Sesiune transmitere rezumate
-
30 septembrie 2026 – STOP înregistrare standard
- 15-17 octombrie 2026 – Desfăşurare GalATI 2026
ÎNREGISTRARE ŞI PLATA TAXELOR DE PARTICIPARE
Ȋnregistrarea se realizează online pe website-ul evenimentului, iar plata taxelor de participare se face online prin card bancar ȋn contul operatorului manifestării, SC FOCUS EVENT SRL, RO24361916. Pentru mai multe informații, mergi la secțiunea ÎNREGISTRARE.
EDITAREA SI TRANSMITEREA REZUMATELOR
- Sesiunea de transmitere a rezumatelor va fi deschisă în perioada 01 iulie-15 septembrie 2026.
- Rezumatele trebuie trimise prin myGalATIabstract (serviciul de depunere online a rezumatelor). Rezumatele trimise prin fax sau e-mail nu vor fi acceptate.
- Rezumatele trebuie trimise și prezentate în limba română.
- Termenul limită de depunere este 15 septembrie 2026, orele 24:00. Nu va mai fi posibilă nicio prelungire. Rezumatele ar trebui să conțină informații noi și originale, care nu au fost publicate în altă parte înainte de 15 octombrie 2026.
- Autorii sunt rugați să respecte regulile de editare a rezumatelor. Rezumatele care nu respectă aceste reguli de editare nu vor fi acceptate.
- Pentru ca trimiterea rezumatului să fie validată, primul autor trebuie să îndeplinească formalitățile de înregistrare și să plătească taxa de participare la eveniment.
